Ministrul danez de Externe, în vizită la Chișinău: Danemarca este un partener de încredere pentru Republica Moldova

    0
    234

    Kofod, care se află într-o vizită la Chişinău. Oficialul a menţionat că ţara sa a acordat 2,6 milioane de euro Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați, iar o parte din bani vor fi direcţionaţi către Moldova.

    „Noi vom continua să vă oferim sprijin. Nu sunteţi singuri în această criză. Vreau să încurajez autorităţile din Moldova să continue reformele ambiţioase în justiţie. Visul pe care îl aveţi voi, moldovenii, să deveniţi parte a Uniunii Europene, noi îl putem realiza împreună”, a menționat  ministru de Externe al Regatului Danemarcei.

    Ministrul de Externe, Nicu Popescu a mulţumit omologului său danez pentru donaţiile oferite și a menționat că își doreşte ca relațiile comerciale dintre cele două țări să se dezvolte.

    „Noi mizăm pe sprijinul Danemarcei în apropierea continuă a Republicii Moldova de Uniunea Europeană. În acelaşi timp este absolut clar că succesul efortului nostru de aderarea la UE depinde de capacitatea noastră de a continua reformele”, a spus Nicu Popescu.

    Lasă un răspuns